It is hard to
pinpoint
when I missed my
footing
and could no
longer walk apart from you.
Perhaps it began
with a fern unfurling
from clenched
fist into kiss,
asking and
answering its own question.
But I fancy our
season to be that of hedges,
ripening between
start of new school years
and the first
bare branches.
Every autumn the
litter deepens
and we kick
through, sweep clear:
our rustling path
reset by what's been learned.
Held in the
circle of your smile, always
I'm catching up,
cupping
my ear for echo
of our courting song,
or – like a
waterfall –
the resonance of
your laughter, tumbling
just a hand's
reach away.
viii.2012
ÎN CĂDERE
E
greu să iau decizii
când
mi-am pierdut echilibrul
și
nu mai pot să mă îndepărtez de tine.
Poate
că a început cu o ferigă care crește
de
la pumn încleștat la sărut,
punând
întrebări și dând răspunsuri la propriile întrebări.
Dar
îmi imaginez că anotimpul nostru este cel al gardurilor vii,
ajunse
la maturitate între începutul unui nou an de școală
și
primele ramuri rămase fără frunze.
Cu
fiecare toamnă sunt tot mai multe rămășițe
și
le lovim cu piciorul, îndepărtându-le din cale:
cărarea noastră ce foșnește, reînnoită prin ceea ce am
învățat.
Captiv
în cercul zâmbetului tău, încerc
mereu
să nu rămân în urmă, cu palma făcută pâlnie
la
ureche, ca să aud ecoul cântecului nostru de început,
sau
- ca o cascadă -
rezonanța
hohotului tău de râs, ce se rostogolește
la
doar un pas de mine.
Romanian translation courtesy Elena Nestor
